În prezent, pe internet se poate vinde orice și nu este o exagerare când spunem asta. Dar nu înseamnă că trebuie să renunți la magazinul fizic, ci doar vrem să subliniem faptul că un website te ajută să îți dezvolți afacerea pe lângă celelalte elemente.

În plus, nu este suficient ca această pagină digitală doar să existe, ci și să transmită anumite idei. De aceea am făcut o listă de motive pentru care afacerea ta are nevoie de un website.


Promovare

Odată ce ați decis asupra unei ilustrări vizuale potrivită și plăcută pentru ochiul publicului, trebuie să completați pagina web cu un conținut informativ.

Site-ul ar trebui să spună publicului țintă de ce este mai bun decât altele similare. Trebuie să vă promovați organizația, ideile, produsele și serviciile. De asemenea, informați potențialii clienți cu privire la toate evenimentele importante care au loc în cadrul firmei.

Faptul că te promovezi pe tine, ca proprietar al afacerii, nu dă dovadă de o oarecare aroganță sau vanitate, ci dimpotrivă, arată că ești un profesionist.


Publicitate

Publicitatea este cheia vânzărilor, iar oamenilor încă le place experiența cumpărăturilor, chiar și a celor făcute online. În schimb, nu le plac vânzătorii agasanți. Așadar, site-ul le oferă posibilitatea de a se simți mai relaxați și de a controla procesul de cumpărare.

În plus, aveți câteva avantaje cu publicitatea online. De exemplu, puteți atrage clienții prin oferte speciale și coduri promoționale pe care le pot descărca de pe site-ul vostru. Pagina web oferă posibilitatea de a crea un instrument de promovare excelent, fără a cheltui bani pe imprimare, hârtie, taxe poștale și altele din această categorie.


Comunitate

Website-ul te poate transforma într-un lider de opinie și de vânzări dacă ai un blog sau forum unde persoane cu aceleași interese pot comunica între ele și își pot împărtăși ideile.

O comunitate formată în jurul business-ului tău poate contribui la crearea unei legături între mediile offline și online. În plus, prin natura noastră, ne place să credem că aparținem unei comunități, iar în afaceri, asta se poate traduce prin clienți loiali și fideli.

De asemenea, este recomandat să oferiți vizitatorilor răspunsuri la cele mai frecvente întrebări, feedback și comparații pentru produse venite din partea clienților mulțumiți.


Branding

În timp ce intrați pe o piață nouă și încerci să câștigi încrederea consumatorilor, poți face în așa fel încât aceștia să se simtă mai confortabili în a lucra cu firma ta. Pentru asta, puteți folosi newsletter-ul și alte instrumente de branding, excelând, astfel, printre concurenți. Aici pot fi incluse nu doar diverse oferte promoționale și reduceri ocazionale, dar puteți oferi insight-uri și recomandări din domeniul vostru de activitate.

Folosind strategiile și instrumentele menționate, vă ajută să economisiți timp și bani, ceea ce vă permite să vă concentrați asupra unor aspecte mai importante legate de atragerea pieței actuale.

Venind vorba despre piețe, sunt șase la număr cele pe care trebuie să le urmăriți: locale, regionale, naționale, internaționale, globale și specializate. Iar site-ul vă poate ajuta să lucrați cu oricare dintre ele.


Testare produse

Site-ul vă va permite să testați noi tipuri de produse sau să vă creșteți vânzările pentru produse mai vechi, fără să cheltuiți o avere pe ele.

Dacă aveți un produs nou pe care intenționați să îl vindeți unui public larg, nu vă grăbiți să produceți un lot mare de articole. Mai întâi, puteți să-l testați prin intermediul site-ului. În cazul în care vânzările nu se ridică la nivelul așteptărilor pentru un grup mic de persoane, cel mai probabil că nu vor merge deloc, și invers.


Comunicare și feedback

Formularul pentru feedback și email-ul sunt printre cele mai importante instrumente pe care vi le poate oferi site-ul pentru o comunicare interactivă.

Dacă broșurile, fluturașii, materialele audio și video pot doar să vă informeze clienții cu privire la produse și servicii, formularul de feedback vă va spune ce își doresc potențialii clienți.

O altă metodă interesantă ar fi să-i invitați pe cei care vă intră pe site să participe la sondaje și procese de votare pentru a stimula activitatea, în schimbul unei recompense. În funcție de recompensă, această acțiune poate genera vizibilitate pentru site-ul și afacerea voastră. În plus, astăzi este posibil să ai o comunicare directă cu publicul prin intermiul unor extensii, cum ar fi cea de chat: drift sau intercom 

Oportunitățile pot fi nelimitate, dacă sunteți deschiși să experimentați.


Educativ

Dacă unul dintre obiectivele voastre este să educați publicul sau să vă exprimați punctul de vedere asupra anumitor probleme sociale sau economice, atunci pagina web este o modalitate excelentă pentru a face asta.  

Puteți organiza ateliere și seminarii, organizând transmisiuni live și webinare, ca o modalitate ideală de a oferi informații.

Un blog tematic este suficient pentru a stârni interesul oamenilor, mai ales dacă adăugați animații, podcast-uri și video-uri. Bineînțeles, conținutul trebuie să fie actualizat constant.

În secolul 21, site-ul devine critic pentru orice afacere. Acesta vinde produsele și promovează ideile voastre. Dacă nu-l aveți încă sau nu este adaptat la nevoile firmei, riscați să rămâneți în urma concurenților.


Înapoi la Home - Blog sau citește un alt articol din aceeași categorie. Cheers!